PROCEDURA DE INFORMARE PRIVIND AVANTAJELE MEDIERII. Inadmisibilitatea cererii reclamantului in lipsa procesului verbal de participare la sedinta de informare

 In conformitate cu prevederile art.2 alin.(12) din Legea 192/2006 a Medierii , cererea de chemare în judecată având ca obiect unul din obiectele prevazute la art. 601 alin.(1) lit a)-f) din legea sus mentionata, promovata de reclamant , fără ca acesta sa poată face dovada ca a participat la procedura de informare privind avantajele medierii, este inadmisibila judecatorul trebuind sa o respinga în lumina aceluiasi articol.

Art.2 din Legea 192/2006

(12 ) Instanta va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neindeplinire de către reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau după declansarea procesului până la termenul dat de instantain acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f).


Acest lucru ne conduce la ideea ca doar în prezenta imposibilitatii dovedirii de către reclamant a participarii la aceasta procedura, cererea poate fi respinsa ca inadmisibila NU și în cazul în care restul participantilor la procesul civil nu au participat la sedinta prealabila de informare privind avantajele medierii.

Cu alte cuvinte înainte de promovarea unui proces ce presupune aplicabilitatea art. 601 alin.(1) lit a)-f) din Legea 192/2006 nu este necesar convocarea paratului la mediere, deoarece este o procedura de informare, gratuita și neobligatorie pentru parat.

În economia prevederilor textului continut în art.2 alin.(11) din legea 192/2006 sanctiunea inadminisbilitatii este aplicabila doar daca reclamantul nu a participat inainte de promovarea cauzei sau în termenul stabilit de instanța prin regularizare în vederea indeplinirii acestei obligații prealabile, la procedura de informare privind avantajele medierii.

O excepție invocata de parat bazata pe prevederile art.2 alin.(11) din Legea 192/2006 ori intemeiata pe prevederile art.193 alin.(1) din c.pr.civ, trebuie respinsa ca netemeinica, deoarece legea speciala nu prevede obligarea reclamantului de a convoca paratul la procedura de informare.

Sugeram profesionistilor ca înainte de semnarea contractului de reprezentare ori concomitent cu intocmirea cererii de chemare în judecata acestia sa redacteze si procesul verbal de aducere la cunostiinta a reclamantului (în cazul în care acestia reprezintă reclamantul) privind  avantajele medierii, proces verbal prevăzut de art.2 alin.(11) teza I din Legea 192/2006.


Contraventia prevazuta de art. 19 alin.(1) lit.e) din Legea 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice – abuziva pentru carausii angrenati in operatiuni de export.

Legea 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, prevede la art.19 alin.(1) litera e) că transportul materialelor lemnoase cu aviz de insotire a carui valabilitate a expirat se sanctioneaza cu amendă de la 2000 la 5000 lei cat si confiscarea materialelor lemnoase.

Termenul de valabilitate al avizului de insotire in functie de distantele de transport este de maxim 72 de ore de la data plecarii transportului.

Excepția de la norma prevazuta mai sus este aliniatul (2) al aceluiasi articol unde se prevede ca avizele de insotire a marfii care insotesc transportul de materiale lemnoase realizat cu mijloace de transport feroviare si navale, precum si cele care au ca destinatie exportul, nu mai au termenul maxim de valabilitate de 72 de ore ci termenele de valabilitate sunt termenele legale de executare a contractului de transport.

Cum orice transport de marfuri in afara tarii este considerat export indiferent ca el se deruleaza in spatiul comunitar sau extracomunitar, rezulta neindoios faptul ca avizul de insotire a materialului lemnos nu mai este conditionat de valabilitatea maxima de 72 de ore prevazuta de art. 19 alin.(1) lit.e) din legea 171/2010, ci el capata termenul de valabilitate continut in contractul de transport.

Singurul document de transport extern este in lumina prevederilor Directivei 92/106/CEE si a Regulamentului (CEE) nr. 881/92 al Consiliului din 26 martie 1992 este CMR-ul .

Așadar contractul de transport international se desfasoara sub egida Conventiei CMR semnata la geneva in 19.05.1956 , iar in cazurile de export actul de insotire a marfii este CMR-ul (scrisoarea de trasura), scrisoare de trasura care contine termenul de executare a transportului stabilit liber intre partile contractante , in acest caz transportatorul fiind doar un caraus nu are caderea de a stabili el insusi un termen de efectuare a transportului ci acest termen ii este stabilit de expeditorul marfurilor in concordanta cu termenul convenit de acesta cu destinatarul acestei marfi.

Cu toate acestea practica judecatoreasca ne demonstreaza inca o data faptul ca desi in cazul de fata avem de-a face cu o norma internationale care surclaseaza prevederea art.19 alin.(1) din legea 171/2010, lucru de fapt recunoscut si expres stipulat la art. 19 alin.(2) din acelasi act normativ , instantele de judecata se incapataneaza sa evite a aplica legea respingand pe banda rulanta contestatiile depuse de transportatori in cazul in care organele de control ii sanctioneaza fara ca acestia sa fi incalcat nici o norma legala.

Facem trimitere la situatia in care carausul aflat sub conventia CMR transporta la export material lemnos, are completat CMR-ul in conformitate cu legea , dar are trecut pe acesta un termen de livrare ce depaseste avizul de insotire al marfii emis de ocolul silvic (aviz de insotire care in conformitate cu alin.(2) al art. 19 din Legea 171/2010 nici nu il mai priveste) moment in care la controlul efectuat de organele de control prevazute la art. 24 din legea 171/2010 , acestuia i se va aplica invariabil o amenda intre 2.000 lei si 5.000 lei , organele de control si nici instanta de judecata netinand cont de normele legale.

Asadar atragem atentia asupra corelarii celor doua documente CMR-ul si avizul de insotire al marfii emis de ocoalele silvice , chiar daca legea nu o prevede, deoarece cum am aratat mai sus si cu siguranta practica ne-o confirma, legea se aplica prea putin cand e vorba de adus bani la Stat.

 


REVENDICARE IMOBIL IN BAZA DREPTULUI COMUN

In conformitate cu prevederile deciziei de indrumare a ICSJ cu nr.33 din 2007, imobilele nationalizate de Statul Român, cu titlu sau fara titlu, pot fi revendicate in baza dreptului comun prin promovarea actiunii în revendicare.

Actiunea in revendicare , fie ca este promovata în baza art. 480 Cod civil vechi fie ca este promovata in baza art. 563 din Cod civil nou, este admisibila, in prezenta anumitor conditii, și anume ;

In primul rand imobilul trebuie sa figureze la ora promovarii cererii de chemare in judecata in proprietatea statului roman , adica sa nu fie instrainat catre chiriasi in baza Legii 112/1995, ori vandut catre alte persoane fizice sau juridice (in cazul imobilelor cu alta destinatie decat cea de locuinta) ori instrainat in procedura privatizarii.

In conceptia noastra este irelevant daca imobilul a fost totuși înstrainat prin acte sub semnatura privata de catre Statul Roman, atat timp cat aceasta instrainare nu este evidentiata in cartea funciara, motiv pentru care consideram ca si in cazul existentei unor titluri sub semnatura privata actiunea este admisibila, dublata bineinteles de notarea in cartea funciara a acesteia.

Justificarea admisibilitatii acestei cereri este dezvoltata pe larg in cadrul deciziei de indrumare 33/2007, dar rezida si din economia prevederilor art.2 din Legea 10/2001 care stabileste in concordanta cu principiile continute in art. 6 alin.(1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ale art.1 din Protocolul aditional din 20.III.1952 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca fosti proprietari ai imobilelor preluate abuziv sau fara titlu de catre Statul Roman, isi pastreaza calitatea de proprietari ai imobilelor, iar actele prin care se dispune restituirea (decizie, dispozitie) fiind doar o formalitate ce transfera in fapt mai mult posesia imobilului (art. 2 alin.2 din Legea 10/2001) decat proprietatea.

Ratiunea pentru care o asemenea actiune este admisibila , intrun limbaj laic este faptul ca pornind ,,ope legis,, ca preluarea imobilelor este una abuziva aceasta nu poate constitui motiv de pastrare a proprietati deoarece este dobandita nelegal, si de asemenea acest motiv nu poate fi invocat pentru aceleasi considerente nici ca element al uzucapiunii, motiv pentru care termenul de 30 de ani de prescriptie extinctiva/achizitiva este suspendat, actiunea putand fi promovata oricand.

Motivul revendicarii fiind acela al preluarii abuzive a imobilelor, in contra dispozitiilor legale si ale principiilor de protejare a dreptului de proprietate continute in normele internationale si chiar ale legilor organice proprii ale vremii.

Cum proprietatea este in conformitate cu constitutia si normele internationale asigurat si nu numai protejata , actiunea in revendicare a unor imobile nationalizate de statul roman, imobile care figureaza la data promovarii actiunii in proprietatea statului roman nefiind instrainate de acesta , este admisibila.


TENDINTE TOT MAI EVIDENTE DE SERVIRE A STATULUI DE CATRE JUSTITIE IN CADRUL CONTESTATIILOR PROMOVATE IMPOTRIVA PROCESELOR VERBALE DE CONTRAVENTIE

O multime de justitiabili, si chiar avocati in ultimul timp se plang si se ingrijoreaza privitor la aproape inexistenta solutiilor de admitere a contestatiilor promovate împotriva proceselor verbale de sanctionare a contraventiilor , care implacabil sunt transate in favoarea Statului Roman.

Daca mai adaugam si faptul ca in aceste dosare, sentintele pronuntate  sunt direct irevocabile adica sunt date fara drept de apel sau recurs, incepem si noi sa ne punem problema daca nu cumva clevetirile pe tema de mai sus, nu sunt din ce in ce mai credibile, justificat si de faptul ca sunt singurele dosare (exceptând cauzele prevazute de art. 1 pct.(11) din C.p.c cu valori pana la 2000 lei)  care nu au cale de atac, moment in care Statul prin modificarea legii procesuale s-a asigurat ca macar plangerile contraventionale (unul din importantele modalitati de completare a bugetului consolidat și baza de premiere pentru agentii constatatori) sunt controlabile de acesta, dar acest lucru se produce implicit cu ingaduinta justitiei.

Si cand facem aceasta afirmatie putem arata ca din cazuistica vasta (personala a avocatilor Cabinetelor asociate) de la data modificarii procesuale a judecarii contestatiilor impotriva proceselor verbale de contraventie , sa observa ca avem solutii de-a dreptul halucinante , motivate din pix si din burta doar in scopul aproape declarat de a da castig de cauza Statului Roman.

Vom posta in cele ce urmeaza , copii dupa sentinte (si nu extrase ce sa fie suspectate de scoatere din context) unde se va observa evidenta celor afirmate de noi.

Ceea ce putem propune este ori schimbarea competentei de solutionare deoarece fiind cauze fara nici o cale de atac atunci macar competenta sa apartina tribunalului ca instanta superioara , sau  completele sa fie de doi judecatori.

In caz contrar se va sadi pe zi ce trece in  mintea justitiabililor ca Statul si-a mai gasit o modalitate sigura de a acapara niste bani ( o alta forma de impozitate mult mai subtila si mai legala) iar impotriva acestor procese verbale tot mai putini oameni vor mai  promova plangeri chiar daca nelegalitatile sunt evidente, deoarece vor considera ca este aproape inutil sa o faca.

Ori se schimba regulile procedurale si la alte tipuri de actiuni , ori se uniformizeaza contestatia contra proceselor verbale de contraventie in sensul aducerii acesteia la modalitatea de judecare a unei actiuni de drept comun , adica sa se acorde sau mai precis reacorde calea de atac a recursului macar.

Si cand solicitam aceasta ne gandim ca plangerea contra procesului verbal de sanctionare a contraventiilor are si urmari la care sigur nu s-a gandit legiuitorul in momentul cand a edictat norma, si care urmari sunt mult mai sensibile si dramatice si care chiar necesita un control amanuntit si ierarhic , ca de exemplu notarile din cazierul fiscal , din „cazierul” rutier, etc…

 


MODIFICARI PRIVIND CONTESTATIILE IMPOTRIVA PROCESELOR-VERBALE DE CONTRAVENTIE

Modul de judecare a plangerilor contraventionale a fost modificat prin dispozitiile Legii micii reforme in justitie, astfel incat judecatoria va solutiona majoritatea plangerilor in prima si ultima instanta.

Potrivit art.X din Legea 202/2010, art.118 din Ordonanta de Urgenta nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice se modifica prin introducerea unui nou alineat, care prevede:

„(31) Hotararea judecatoreasca prin care judecatoria solutioneaza plangerea este definitiva şi irevocabila.”

Ca atare toate plangerile contraventionale care au ca obiect contestarea proceselor verbale de contraventie incheiate de agentii rutieri in aplicarea dispozitiilor OUG 195/2002 se vor judeca de catre judecatorie in prima si ultima instanta, hotararea judecatoriei fiind irevocabila. In cazul in care plangerea a fost respinsa, iar prin procesul-verbal s-a dispus si masura complementara a suspendarii permisului de conducere, acesta va trebui predat la serviciul politiei rutiere care il are in evidenta (la locul eliberarii permisului) in termen de 15 zile de pronuntare. Atentie, termenul de 15 zile curge de la pronuntare nu de la comunicarea hotararii, deoarece hotararea fiind irevocabila aceasta nu va fi comunicata, datorita abrogarii art.III din OUG 212/2008 aprobata prin Legea 276/2009.

Acelasi regim de solutionare il au si plangerile contraventionale avand ca obiect dispozitiile Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum si cele ale caror cuantum al amenzii contraventionale nu depaseste 2.000 lei.

Plangerile contraventionale intemeiate doar pe dispozitiile OG 2/2001 si al caror cuantum al amenzii este mai mare de 2.000 lei vor putea fi atacate cu recurs la sectia de contencios administrativ a Tribunalului, noutatea constand in aceea ca se aplica oarecum normele dreptului penal in privinta recursului, in sensul ca nu mai exista obligatia motivarii in scris a acestuia, recursul putand fi motivat si oral in fata instantei de judecata.

In toate cazurile, executarea sanctiunilor, atat principale cat si complementare, este suspendata pana la ramanerea irevocabila a hotararii prin care se solutioneaza plangerea.