Amenzile si punctele penalizare aplicate de Politia Locala in baza OUG 195/2002

by on · Leave a comment

Voi incepe articolul cu intrebarea: Poate Politia Locala sa constate si sa aplice sanctiuni in baza OUG 195/2002 privind circulatia rutiera pe drumurile publice? In practica am vazut cel putin ca fac acest lucru, in teorie afirm ca nu pot face acest lucru. Desi prin legea 155/2010 li s-au dat atributii privind constatarea si sanctionarea opririlor, stationarilor, parcarilor neregulamentare precum si accesului pe sens interzis, aceste atributii trebuie sa vizeze contraventii reglementate prin hotarari ale Consiliului Local si nu cele reglementate prin OUG 195/2002. In sustinerea acestei pararei reproduce mai jos textele de lege aplicabile in acest domeniu.

LEGEA POLITIEI LOCALE NR. 155/2010

Art. 2. –(1) Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea:

a) în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale;

b) în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

(2) Poliţia locală comunică, de îndată, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, de care a luat cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor şi activităţilor specifice.

(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, poliţia locală cooperează cu unităţile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliţiei de Frontieră Române şi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în condiţiile legii.

(4) Poliţia locală solicită intervenţia unităţilor/structurilor teritoriale competente ale Poliţiei Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice alte situaţii ce excedează atribuţiilor ce îi revin, potrivit prezentei legi.

Art. 4. –

(1) Poliţia locală se organizează şi funcţionează, prin hotărâre a autorităţii deliberative a administraţiei publice locale, ca un compartiment funcţional în cadrul aparatului de specialitate al primarului/primarului general sau ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică.

Art. 7. –

În domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii:

h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar;

OUG 195/2002

Articolul 2

Indrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, care are obligatia sa ia masurile legale in cazul in care constata incalcari ale acestora.

Articolul 108

(1) Savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare,

(2) Procedura de inregistrare a punctelor de penalizare se stabileste prin regulament.

Articolul 109

(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, iar in punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei, de catre politistii de frontiera.

Regulament OUG 195/2002

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale

Art. 177

(1) Indrumarea, supravegherea, controlul respectarii normelor privind circulatia de drumurile publice si luarea masurilor legale in cazul in care constata incalcari ale acestora se realizeaza de catre politistii rutieri din cadrul Politiei Romane.

(2) Politistii rutieri sunt ofiterii si agentii de politie specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane.

1. Aplicarea punctelor de penalizare

Art. 204 Regulament

(1) Cand pentru fapta savarsita legea prevede si aplicarea punctelor de penalizare, agentul constatator are obligatia sa le inscrie in procesul-verbal de constatare a contraventiei.
(2) Procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite, in cel mult 2 zile lucratoare de la data intocmirii acestuia, la serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost savarsita fapta.

Art. 205

Punctele de penalizare se inscriu in evidenta conducatorilor de autovehicule sau tramvaie de catre serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta.

Constatarea contravenţiei OG 2/2001

ART. 15

(1) Contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.

(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

Conform normelor de tehnica legislativa stabilite de catre Legea nr. 24/2000, prin Legea 155/2010 ar fi trebuit modificate TOATE actele normative incidente, inclusiv cele enumerate mai sus, in sensul acordarii competentelor de sanctionare si pentru Politia Locala, lucru care NU S-A INTAMPLAT.

ART. 15 Lege 24/2000

(1) O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.

(2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie.

(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.

ART. 59

(1) Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o nouă formulare.

(2) Pentru exprimarea normativă a intenţiei de modificare a unui act normativ se nominalizează expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia propriu-zisă se formulează utilizându-se sintagma “se modifică şi va avea următorul cuprins:“, urmată de redarea noului text.

(3) Procedeul de a se menţiona generic, în finalul unui act normativ, că un alt act normativ conex sau texte din acel act “se modifică corespunzător” trebuie evitat. De asemenea, nu se utilizează, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text. Modificarea trebuie să cuprindă în întregime textul vizat, cuprins în articol, alineat sau în elementul marcat al unei enumerări.

Completarea

ART. 60

(1) Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, prin utilizarea unei formule de exprimare, cum ar fi: “După articolul… se introduce un nou articol,……, cu următorul cuprins:”.

(2) Dacă actul de completare nu dispune renumerotarea actului completat, structurile, inclusiv articolele sau alineatele nou-introduse, vor dobândi numărul structurilor corespunzătoare celor din textul vechi, după care se introduc, însoţite de un indice cifric, pentru diferenţiere.

Condiţiile de fond pentru modificarea şi completarea actelor normative

ART. 61

(1) Modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat.

(2) Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor.

Efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare

ART. 62

Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază.

Norma derogatorie

ART. 63

Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula “prin derogare de la…“, urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă. Derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază.

in sustinerea acestei teorii vine si recenta decizie a ICCJ cu privire la reglementarea ridicarii autovehiculelor parcate neregulamentar.

“In interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”


Taxa TV pentru persoane juridice

by on · Leave a comment

Persoanele juridice care nu au platit taxa TV in factura de curent si au primit notificari din partea Societatii Romane de Televiziune pentru achitarea acestei taxe, pot contesta in instanta obligatia platii taxei TV daca pot dovedi ca nu detin receptoare TV. Art. 40 alin.3 din L.41/1994 prevede  ”Art.40 (3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.”

Curtea Constitutionala prin  Decizia nr. 297/2004 retine la randul ei  că „obligaţia prevăzută de text este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalităţi, de serviciile publice respective”.

Asadar, pentru a putea fi obligata persoana juridica la plata acestei taxe TV trebuie neaparat sa detina receptoare TV, altfel nu are obligatia de a achita aceasta taxa. Societatea Romana de Televiziune incearca sa profite de faptul ca in decizia sa, Curtea Constitutionala, mentioneaza obligatia platii in sarcina celor care beneficiaza in diferite modalitati de serviciul public de televiziune, sustinand ca, daca persoana juridica are calculatoare, laptop-uri, smartphone sau tablete si acces la internet, beneficiaza implicit de serviciul public de televiziune.

Intr-o speta aflata pe rolul Judecatoriei Arad, instanta de judecata a decis insa ca beneficiari sunt doar cei care detin aparate specializate ce permit receptionarea directa a serviciilor de televiziune, scopul legii nefiind acela de a extinde aceasta taxa la toate persoanele care receptioneaza in orice mod emisiunile difuzate, avand in vedere ca, pentru ca o emisiune TV sa poata fi urmarita pe internet este necesar in primul rand inregistrarea ei si apoi incarcarea pe un server conectat la reteaua de internet. Instanta apreciaza ca nu pot fi obligate la plata taxei Tv persoanele care urmaresc o inregistrare video a unei emisiuni TV care se afla postata pe un site de internet.

 


Nulitatea proceselor verbale de contraventie semnate electronic

by on · Leave a comment

Intr-un final Inalta Curte de Casatie si Justitie a reglementat, prin Decizia nr.6/2015 pronuntata in Recurs in interesul legii, problema proceselor verbale de contraventie intocmite pe calculator si semnate doar electronic. Asa cum era si firesc, instanta suprema a decis ca aceste procese verbale sunt nule absolut in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator. Daca primiti inca astfel de procese verbale (cele mai des intalnite fiind cele pentru lipsa rovinietei) nu stati cu ele in buzunar considerandu-le ca fiind nule pentru ca veti fi neplacut surprinsi cand veti primi cereri de executare silita din partea CNADNR. Ca sa opereze aceasta nulitate ea trebuie sa fie constatata si dispusa de catre o instanta de judecata. Astfel, cand primiti un proces-verbal care nu este semnat cu pixul de catre agentul constatator, continand doar o simpla stampila a CNADNR, formulati o plangere contraventionala la Judecatoria unde aveti domiciliul, prin care solicitati instantei, ca in baza Deciziei nr.6/2015 a ICCJ, obligatorie potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă, sa constate si sa dispuna nulitatea procesului verbal de contraventie. La plangere se anexeaza procesul verbal si o taxa judiciara de timbru de 20 lei, care se achita la primaria de domiciliu.


PROCEDURA DE INFORMARE PRIVIND AVANTAJELE MEDIERII. Inadmisibilitatea cererii reclamantului in lipsa procesului verbal de participare la sedinta de informare

by on · Leave a comment

 In conformitate cu prevederile art.2 alin.(12) din Legea 192/2006 a Medierii , cererea de chemare în judecată având ca obiect unul din obiectele prevazute la art. 601 alin.(1) lit a)-f) din legea sus mentionata, promovata de reclamant , fără ca acesta sa poată face dovada ca a participat la procedura de informare privind avantajele medierii, este inadmisibila judecatorul trebuind sa o respinga în lumina aceluiasi articol.

Art.2 din Legea 192/2006

(12 ) Instanta va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neindeplinire de către reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau după declansarea procesului până la termenul dat de instantain acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f).


Acest lucru ne conduce la ideea ca doar în prezenta imposibilitatii dovedirii de către reclamant a participarii la aceasta procedura, cererea poate fi respinsa ca inadmisibila NU și în cazul în care restul participantilor la procesul civil nu au participat la sedinta prealabila de informare privind avantajele medierii.

Cu alte cuvinte înainte de promovarea unui proces ce presupune aplicabilitatea art. 601 alin.(1) lit a)-f) din Legea 192/2006 nu este necesar convocarea paratului la mediere, deoarece este o procedura de informare, gratuita și neobligatorie pentru parat.

În economia prevederilor textului continut în art.2 alin.(11) din legea 192/2006 sanctiunea inadminisbilitatii este aplicabila doar daca reclamantul nu a participat inainte de promovarea cauzei sau în termenul stabilit de instanța prin regularizare în vederea indeplinirii acestei obligații prealabile, la procedura de informare privind avantajele medierii.

O excepție invocata de parat bazata pe prevederile art.2 alin.(11) din Legea 192/2006 ori intemeiata pe prevederile art.193 alin.(1) din c.pr.civ, trebuie respinsa ca netemeinica, deoarece legea speciala nu prevede obligarea reclamantului de a convoca paratul la procedura de informare.

Sugeram profesionistilor ca înainte de semnarea contractului de reprezentare ori concomitent cu intocmirea cererii de chemare în judecata acestia sa redacteze si procesul verbal de aducere la cunostiinta a reclamantului (în cazul în care acestia reprezintă reclamantul) privind  avantajele medierii, proces verbal prevăzut de art.2 alin.(11) teza I din Legea 192/2006.


Promisiunile din nou consensuale

by on · Leave a comment

Dupa ce a introdus, in aprilie 2013 prin Legea 127/2013, obligativitatea incheierii sub forma autentica a promisiunilor cu privire la dreptul de proprietate asupra unui imobil sau alt drept real, precum si alipirile si dezlipirile imobilelor inscrise in CF, legiuitorul roman s-a gandit ca a gresit si a revenit. Prin Legea 221 din 2013 art.24 alin.5 din Legea 7/1996 a fost abrogat, ca atare promisiunile de vanzare-cumparare a imobilelor pot fi incheiate si sub forma consensuala sau atestate de avocat nu doar autentice. Asadar, forma acestora nu mai constituie o conditie de valabilitate a promisiunilor, sanctiunea nulitatii absolute a acestora ca urmare a neincheierii sub forma autentica disparand.
Articolul II din Legea 221/2013
”Alineatul (5) al articolului 24 din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013, cu modificarile şi completarile ulterioare, se abroga. ”
Art.24 (5) Legea 7/1996 ”Promisiunea de a încheia un contract avand ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legatură cu acesta si actele de alipire si dezlipire a imobilelor inscrise in cartea funciara se incheie în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute.”