Comunicarea proceselor-verbale de contravenție art.27 din OG 2/2001


Modalități de comunicare a proceselor-verbale de contravenție, atunci cât procesul-verbal nu este înmânat contravenientului


Disp. art.27 din OG 2/2001 prevăd ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de contravenție și comunicarea prin afișareala domiciliul sau sediul contravenientului”

Comunicarea procesului-verbal se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal, semnat de cel puţin un martor.

Așadar, comunicarea procesului verbal de contravenție, se poate face și în alte modalități decât cea prevăzută la art.25 alin.1 din OG 2/2001, respectiv înmânarea procesului-verbal de contravenție, prin comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, sau comunicarea prin afișare.

Disp. Art.163 alin.3 cod procedură civilă (C.P.C) prevăd comunicarea prin afișarea „pe ușa locuinței” , atunci când lipsește cutia poștală, ori în cauză comunicarea s-a făcut, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, pe „ușa principală a imobilului”

Pornind de la conținutul art. 163 C.P.C., rezultă că pe parcursul comunicării se pot ivi mai multe situații:destinatarul primește actul de procedură; refuză primirea lui; sau nu este găsit la domiciliu sau reședință.

Încă din acest moment se impune o precizare. Deși dispozițiile art. 163 C.P.C. se referă în mod expres la procedura de comunicare a citației, el se aplică și în privința celorlalte acte procedurale, cum neîndoielnic menționează alin. (12) al acestui articol.

Analizând prevederile art. 163 din Codul de procedură civilă – Procedura de comunicare, se reține că: citația/orice act de procedură se înmânează personal destinatarului, care va semna dovada de înmânare certificată de „agentul însărcinat cu înmânarea“.

Dacă destinatarul refuză chiar primirea citației, agentul o depune în cutia poștală sau, în lipsa acesteia, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare, prin care îi aduce la cunoștință că, după o zi, dar nu mai târziu de 7 zile de la afișarea înștiințării, sau nu mai puțin de 3 zile, în cazuri urgente, destinatarul trebuie să se prezinte fie la sediul instanței de judecată care a emis citația, dacă aceasta își are sediul în aceeași localitate cu a destinatarului, fie la sediul primăriei din localitatea în a cărei rază teritorială locuiește sau își are sediul destinatarul, pentru a i se comunica citația.

De asemenea, odată cu afișarea înștiințării, agentul întocmește un proces-verbal în care consemnează refuzul de primire a citației.

Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu/reședință/sediu, agentul îi înmânează citația/actul de procedură unei persoane majore din familie/care locuiește împreună cu acesta/care îi primește corespondența în mod obișnuit sau administratorului/portarului în cazul unui hotel/unei clădiri cu mai multe apartamente, întocmind un proces-verbal cu privire la această împrejurare, cu arătarea identității primitorului.

Dacă persoanele menționate lipsesc sau dacă, deși prezente, refuză să primească actul, agentul va lăsa citația în cutia poștală sau va afișa înștiințarea prevăzută de art. 163, cu toate consecințele prevăzute de acest text de lege.

În toate cazurile de refuz de primire sau de lipsă a destinatarului/altor persoane care pot primi corespondența, legiuitorul a reglementat posibilitatea afișării unei înștiințări a părții despre posibilitatea de a-și ridica personal citația, sub sancțiunea operării prezumției relative de comunicare, dacă destinatarul nu și-a ridicat actul de la instanța emitentă sau de la primărie, în termenul prescris de lege.

Așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în aceste cazuri, afișarea are în vedere „o situație cu caracter de excepție și urmărește să prevină și să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluționării cauzei, pe calea menținerii cu rea-credință a unei permanente lipse de procedură.

(Decizia nr. 108 din 2 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 31 mai 2002). (Decizia nr. 795 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 20 ianuarie 2016).

Prin Decizia nr.10 din 23.07.2013 pronunțată în Recurs în Interesul Legii, Înalta Curte de Casație și Justiție arată cu privire la comunicarea procesului-verbal de contravenție:

Prima problemă de drept care trebuie dezlegată este aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.

Considerăm că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.

Este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției “sau” ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.

Interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.

În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat. ”

Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat astfel că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, întrucât dispoziția a cărei încălcare a fost imputată părții avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.

Numai dacă se consideră că procedura de comunicare prin afișare se face doar după încercarea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.

Contravenientului trebuie să i se dea întotdeauna posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire

constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate […]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.

Practica Curții Europeane a Drepturilor Omului, arată, în Cauza S.C. Carbochim – S.A. Cluj-Napoca și S.C. Fenega Import-Export – S.R.L. și alții împotriva României din 17 ianuarie 2017 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 402 din 29 mai 2017, că:

Curtea reiterează faptul că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate la art. 6 § 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor judiciare părților.

În cauza S.C. Raisa M. Shipping – S.R.L. împotriva României (nr. 37.576/05, 8 ianuarie 2013), CEDO a constatat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, deoarece societatea a fost citată, în procedurile privind fondul cauzei sale, doar prin afișare, Curtea a considerat că, deși legislația națională în vigoare la momentul respectiv prevedea comunicarea citației prin afișare [art. 92 alin. (4) VCPC], instanțele au aplicat legislația într-un mod prea formalist.

Instanțele nu au dat dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la data ședințelor de judecată și, prin urmare, nu și-au respectat obligația de a asigura participarea lor efectivă la proces.

Cu privire la afisarea pe ușa imobilului, arăt de asemenea că, în practica sa Curtea de Apel Cluj reține, în cuprinsul deciziei civile nr. 185 din 28 ianuarie 2010 pronunţată în recurs de Secţia civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, că:

în situația comunicării unui act de procedură prin afișare la ușa destinatarului, menţiunea (din dovada de comunicare)„uşa principală a locuinţei” nu indică exact locul afişării sentinţei, încălcându-se astfel prev. art. 100 alin. 1 pct. 2 şi 7 Cod proc.civ., fapt ce atrage nulitatea actului, conform alin. 3 al aceluiaşi text. Simpla menţiune făcută în procesul verbal de îndeplinire a comunicării că hotărârea a fost afişată pe uşa locuinţei fără a se arăta şi apartamentul, face ca, în cazul imobilelor împărţite pe apartamente, procedura de comunicare să fie nulă, deoarece nu se poate verifica dacă afişarea s-a făcut pe uşa principală a locuinţei proprii, a apartamentului în care locuieşte pârâtul, sau pe uşa principală a blocului.

Susţinerile instanţei de apel referitoare la faptul că pe parcursul procesului de fond pârâtul a fost citat în aceeaşi modalitate şi că s-a prezentat în instanţă, că blocul în care se află apartamentul pârâtului are interfon, astfel că afişarea pe uşa principală este unica modalitate legală de îndeplinire a procedurii de comunicare, nu pot fi acceptate, deoarece regulile referitoare la comunicarea actelor de procedură sunt de strictă interpretare, iar îndeplinirea procedurii nu poate fi dedusă din acte sau fapte extrinseci.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *