Art. 476 alin.(1) din CPP – Nemotivarea încheierii de respingere a sesizării ICCJ

Considerații privind nemotivarea incheierii de respingere a ICCJ pentru lămurirea unor chestiuni de drept


Art. 476 alin.(1) din CPP prevede că instanța de apel în fața căreia se invocă o chestiune de drept ce trebuie lămurită de completul specializat al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunță o încheiere care nu este supusă nici unei căi de atac, prin care admite sau respinge cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.


Această încheiere are o particularitate interesantă și anume, încheierea se motivează prin inserarea punctului de vedere a instanței alături de punctele de vedere ale părților, doar în situația în care instanța admite cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.


(1) Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 475, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 475, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.


Considerăm o asemenea soluție legislativă ca fiind edictată cu încălcarea flagrantă a prevederilor art.6 alin.(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și deplasarea nejustificată de la principiul consacrat de art. 351(3) din CPP care stabilește obligativitatea motivării oricărei încheieri judecătorești așa cum și art.393 (4) raportat la art.403 din CPP stabilește obligativitatea motivării sentinței judecătorești.


Încheierea prevăzută la art.476 alin.(1) din CPP alături de alte încheieri ale instanțelor prin care se rezolvă anumite cereri sau prin care instanțele se pronunță asupra anumitor incidente și excepții este asimilată de art. 370 din CPP hotărârilor de fond trebuind ca și aceasta să fie motivată de instanță.


Așa cum și Încheierile prevăzute de art. 50, art.68 (7), art. 100(3), art.140(4), art.141(4), art.158(5), art.171(1), art. 172(2), art.184(11), art.191(1), art.203(6) , art. 207(3) și (4), art. 208 (3), (4) și (5), art. 213(61), art 214(1), art.217(5), art.219(7) și (9), art.221(4) și (6), art.222(7) …..art.341(5), art.345(2), art. 346(1) din CPP, și ne limităm aici cu exemplele fiind suficiente, trebuie motivate de către instanța de judecată, înseamnă că și soluția de respingere a sesizării completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cuprinsă în încheierea prevăzută la art.476 din CPP trebuie motivată, în caz contrar al lăsa loc arbitrariului în favoarea instanțelor de judecată.


Încheierea prevăzută la art.476 din CPP nu este singura încheiere dată fără cale de atac și aici ne referim în principal la încheierile pronunțate de instanțele de judecată în temeiul art.68(7), art. 144(2), art. 158(4), art. 190(4), art. 213(61) din CPP ne limităm aici cu exemplele, care și acelea trebuie motivate, dar este singura pe care am identificat-o în materie penală căreia i se permite să fie nemotivată. Faptul că aceasta este definitivă nu poate constitui un motiv plauzibil pentru a nu fi motivată.


Practica CEDO depășește chiar și critica noastră prin aceea că, prin Hotărârea pronunțată în cauza ALBINA c. ROMÂNIEI (cererea 57808/00) aceasta excluzând din capul locului posibilitatea ca o hotărâre așa cum este cea prevăzută la art.476 din CPP să fie nemotivată, subliniază în plus că inclusiv o hotărâre a cărei motivare este una frugală, eliptică, poate fi considerată ca nemotivată încălcându-se astfel art.6 alin.(1) din CEDO, motiv pentru care este deja fără echivoc că o hotărâre care nu conține nici un fel de motivare nu poate întruni cerințele de respectare a Convenției Europene a Drepturilor Omului.


În același registru CEDO pronunță și hotărârile Dhahbi c. Italia (cererea 17120/09), Boldea c. Romania (cererea 19.997/02), soluții la care cumulând dispozițiile art.31 din Avizul 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) care stabilește expres obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, rezultă fără putință de tăgadă faptul că un asemenea gen de încheiere cum este cea prevăzută la art.476 alin.(1) din CPP nu poate exista, iar dacă totuși există aceasta încalcă atât legislația națională cât și legislația europeană în materie.


Așadar, mai devreme sau mai târziu acest articol trebuie amendat și adus la forma în care instanța de judecată trebuie să fie obligată a-și motiva încheierea pronunțată în temeiul art.476 din CPP, nu doar în cazul în care admite cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ci, și în cazul în care instanța respinge cererea de sesizare.


Problema care se naște este aceea de a identifica calea cea mai facilă prin care această modificare poate avea loc. Varianta ideală ar fi pe cale legislativă dar este de lungă durată și incertă raportat la inconstanța politicii penale, iar varianta „ajutătoare” ar fi invocarea unei excepții de neconstituționalitate a art.476 din CPP, articol ce vine în contradicție cu principiile constituționale prevăzute la art. 20 din Constituția României raportat la art.6 alin.(1) din Convenția EDO, dar care are și aceasta o inconveniență.


O excepție de neconstituționalitate pe această temă ar fi de asemenea o aventură juridică raportat la momentul în care aceasta poate fi invocată. Astfel, dacă ea este invocată înainte de pronunțarea unei soluții asupra cererii de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ea apare pe de o parte prematură, iar pe de altă parte lipsită de interes, deoarece participanții la procesul penal nu au cum să știe care va fi soluția ce se va adopta în cauză.

De asemenea, lipsa interesului este dublată și de inadmisibilitatea ei raportat la neîndeplinirea uneia din condițiile prevăzute la art.29 alin.(1) din Legea 47/1992, respectiv excepția să aibă legătura cu soluționarea cauzei.


Excepția de neconstituționalitate a art.476 alin.(1) din CPP în ceea ce privește modul de motivare a soluției nu are legătură cu soluția în sine ci cu modul de redactare a Încheierii, motiv pentru care această excepție ar apărea ca inadmisibilă. Dacă această excepție nu ar fi invocată înainte ca instanța să se pronunțe, o invocare ulterioară după pronunțarea unei soluții de acest gen nu ar mai fi posibilă deoarece nu ar mai exista posibilitate fizică.

Singurul lucru care ar mai rămâne de analizat este dacă cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept odată respinsă, dar nu în ședința în care se dezbate fondul, ar putea fi criticată de neconstituționalitate la un termen ulterior.


Dacă în cauză ar exista un asemenea termen, adică fondul căii de atac s-ar dezbate la un alt termen decât cel în care s-a depus cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atunci da, fizic ar fi posibil, urmare a pronunțării unei asemenea încheieri, parte nemulțumită de încheierea de respingere nemotivată având evidența faptului că încheierea nu este motivată poate să invoce excepția de neconstituționalitate. Dar și atunci s-ar pune în discuție cu problema dacă excepția are legătură cu soluționarea cauzei.


Opinia noastră este că soluționarea unei asemenea excepții în faza procesuală arătată mai sus poate avea legătură cu soluționarea cauzei, deoarece soluția adoptată prin încheiere, deși este definitivă, ar împieta asupra soluției de fond, respingerea acesteia apărând ca o antepronunțare.


Cu siguranță vor exista voci care vor critica teza noastră prin aceea că respingerea cererii de sesizare nu atrage de facto respingerea sau admiterea căii de atac, soluția dată în calea de atac putând fi diferită de finalitatea urmărită prin cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dar pe de altă parte o respingere urmată de respingerea apelului care s-ar fi bazat pe interpretarea dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei chestiuni de drept pe care apelantul o critică ca fiind ambiguă ca interpretare la prima instanță, poate fi asimilată cu o antepronunțare.

Și toate acestea în condițiile în care problema ce se dorea a fi dezlegată nici nu va face măcar obiectul analizei de fond în calea de atac, deoarece interpretarea ce se dorea dată chestiunii de drept, nefiind schimbată de completul specializat nu mai suportă analiză de fond.


Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.476 alin.1 CPP, pe  motiv că încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac, Curtea Constituțională, prin decizia 485 din 12.07.2018, reține la punctul 27 că: „instanța în fața căreia se solicită de către părți formularea unei astfel de sesizări poate arăta că respectiva chestiune de drept nu este una susceptibilă de interpretări diferite, fără să fie obligată să dezvolte motivarea, având în vedere că va motiva acest aspect în hotărârea pe care o va pronunța” deoarece,

„Înalta Curte de Casație și Justiție – chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală – nu este la dispoziția părților și a persoanei vătămate, care ar veni să o consulte, ci răspunde, în mod necesar, instanței de judecată, întrucât aceasta are nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme.” http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/206729


Indiferent sub ce formă se va îmbunătăți art.476 din CPP schimbarea lui este imperativă și de actualitate, fiind evident că forma actuală este văduvită de legalitate.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *