PROCEDURA DE INFORMARE PRIVIND AVANTAJELE MEDIERII. Inadmisibilitatea cererii reclamantului in lipsa procesului verbal de participare la sedinta de informare

 In conformitate cu prevederile art.2 alin.(12) din Legea 192/2006 a Medierii , cererea de chemare în judecată având ca obiect unul din obiectele prevazute la art. 601 alin.(1) lit a)-f) din legea sus mentionata, promovata de reclamant , fără ca acesta sa poată face dovada ca a participat la procedura de informare privind avantajele medierii, este inadmisibila judecatorul trebuind sa o respinga în lumina aceluiasi articol.

Art.2 din Legea 192/2006

(12 ) Instanta va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neindeplinire de către reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau după declansarea procesului până la termenul dat de instantain acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f).


Acest lucru ne conduce la ideea ca doar în prezenta imposibilitatii dovedirii de către reclamant a participarii la aceasta procedura, cererea poate fi respinsa ca inadmisibila NU și în cazul în care restul participantilor la procesul civil nu au participat la sedinta prealabila de informare privind avantajele medierii.

Cu alte cuvinte înainte de promovarea unui proces ce presupune aplicabilitatea art. 601 alin.(1) lit a)-f) din Legea 192/2006 nu este necesar convocarea paratului la mediere, deoarece este o procedura de informare, gratuita și neobligatorie pentru parat.

În economia prevederilor textului continut în art.2 alin.(11) din legea 192/2006 sanctiunea inadminisbilitatii este aplicabila doar daca reclamantul nu a participat inainte de promovarea cauzei sau în termenul stabilit de instanța prin regularizare în vederea indeplinirii acestei obligații prealabile, la procedura de informare privind avantajele medierii.

O excepție invocata de parat bazata pe prevederile art.2 alin.(11) din Legea 192/2006 ori intemeiata pe prevederile art.193 alin.(1) din c.pr.civ, trebuie respinsa ca netemeinica, deoarece legea speciala nu prevede obligarea reclamantului de a convoca paratul la procedura de informare.

Sugeram profesionistilor ca înainte de semnarea contractului de reprezentare ori concomitent cu intocmirea cererii de chemare în judecata acestia sa redacteze si procesul verbal de aducere la cunostiinta a reclamantului (în cazul în care acestia reprezintă reclamantul) privind  avantajele medierii, proces verbal prevăzut de art.2 alin.(11) teza I din Legea 192/2006.


Exceptia de neconstitutionalitate, modalitate de solutionare in cazul cuprinderii solutionarii cererii de sesizare intr-o hotarare judecatoreasca

Se intalnesc situatii in care , o exceptie de neconstitutionalitate ridicata in fata instantei de judecata cu privire la neconstitutionalitatea unuia sau mai multor articole de lege ce au legatura (sau nu) cu cauza in curs de judecata, sa fie solutionata odata cu fondul cauzei, iar solutionarea ei sa fie cuprinsa in hotararea instantei , si nu intr-o incheiere separata asa cum prevede art. 29 alin.6 din Legea 47/1992.

In acest caz , dupa cum prevede art. 29 din Legea 47/1992 a Curtii Constitutionale, respingerea cererii de sesizare ar parea ca nu mai poate fi atacata cu recurs, lucru neacceptat de dreptul de recurs conferit de insasi legea organica a Curtii Constitutionale, motiv pentru care , indiferent ca respingerea cererii de sesizare a Curtii Constitutionale este cuprinsa intr-o sentinta de fond sau chiar una de recurs, partea din dispozitivul hotararii care se refera la respingerea acelei cereri poate fi atacata separat cu recurs, acesta fiind admisibil si neintrand sub incidenta recursului la recurs, deoarece natura juridica a recursului impotriva cererii de sesizare a Curtii fiind una speciala.

Acesta este si motivul pentru care Inalta Curte de Casatie si Justitie , dar si anumite Curti de Apel din tara , au pronuntat solutii de admisibilitate a recursului promovat impotriva unei parti a dispozitivului unei sentinte sau decizii chiar definitive, si astfel au repus partile in drepturile conferite de art. 29 din Legea 47/1992.

Cu toate acestea consideram ca problema ar trebui transata la nivelul Sectilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin judecarea unui recurs in interesul legii, deoarece este adevarat ca exista si practica judiciara contrara , prin care se considera ca recursul promovat impotriva unei parti a dispozitivului unei decizii definitive in materie penala , ar infrange calitatea de hotarare definitiva prin promovarea unui recurs la recurs, lucru pe care il consideram totalmente eronat, daca ne raportam si la prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului.