TENDINTE TOT MAI EVIDENTE DE SERVIRE A STATULUI DE CATRE JUSTITIE IN CADRUL CONTESTATIILOR PROMOVATE IMPOTRIVA PROCESELOR VERBALE DE CONTRAVENTIE

O multime de justitiabili, si chiar avocati in ultimul timp se plang si se ingrijoreaza privitor la aproape inexistenta solutiilor de admitere a contestatiilor promovate împotriva proceselor verbale de sanctionare a contraventiilor , care implacabil sunt transate in favoarea Statului Roman.

Daca mai adaugam si faptul ca in aceste dosare, sentintele pronuntate  sunt direct irevocabile adica sunt date fara drept de apel sau recurs, incepem si noi sa ne punem problema daca nu cumva clevetirile pe tema de mai sus, nu sunt din ce in ce mai credibile, justificat si de faptul ca sunt singurele dosare (exceptând cauzele prevazute de art. 1 pct.(11) din C.p.c cu valori pana la 2000 lei)  care nu au cale de atac, moment in care Statul prin modificarea legii procesuale s-a asigurat ca macar plangerile contraventionale (unul din importantele modalitati de completare a bugetului consolidat și baza de premiere pentru agentii constatatori) sunt controlabile de acesta, dar acest lucru se produce implicit cu ingaduinta justitiei.

Si cand facem aceasta afirmatie putem arata ca din cazuistica vasta (personala a avocatilor Cabinetelor asociate) de la data modificarii procesuale a judecarii contestatiilor impotriva proceselor verbale de contraventie , sa observa ca avem solutii de-a dreptul halucinante , motivate din pix si din burta doar in scopul aproape declarat de a da castig de cauza Statului Roman.

Vom posta in cele ce urmeaza , copii dupa sentinte (si nu extrase ce sa fie suspectate de scoatere din context) unde se va observa evidenta celor afirmate de noi.

Ceea ce putem propune este ori schimbarea competentei de solutionare deoarece fiind cauze fara nici o cale de atac atunci macar competenta sa apartina tribunalului ca instanta superioara , sau  completele sa fie de doi judecatori.

In caz contrar se va sadi pe zi ce trece in  mintea justitiabililor ca Statul si-a mai gasit o modalitate sigura de a acapara niste bani ( o alta forma de impozitate mult mai subtila si mai legala) iar impotriva acestor procese verbale tot mai putini oameni vor mai  promova plangeri chiar daca nelegalitatile sunt evidente, deoarece vor considera ca este aproape inutil sa o faca.

Ori se schimba regulile procedurale si la alte tipuri de actiuni , ori se uniformizeaza contestatia contra proceselor verbale de contraventie in sensul aducerii acesteia la modalitatea de judecare a unei actiuni de drept comun , adica sa se acorde sau mai precis reacorde calea de atac a recursului macar.

Si cand solicitam aceasta ne gandim ca plangerea contra procesului verbal de sanctionare a contraventiilor are si urmari la care sigur nu s-a gandit legiuitorul in momentul cand a edictat norma, si care urmari sunt mult mai sensibile si dramatice si care chiar necesita un control amanuntit si ierarhic , ca de exemplu notarile din cazierul fiscal , din „cazierul” rutier, etc…